Da, știu ți-ai ars și tu aripile mii și mii de ori, atunci erai gata să alergi prin zăpadă rece după el - pentru ai urma drumul, el a tăcut și a plecat. Dar de data aceasta tălpile tale se destramă tot mai mult, cu fiecare dezamăgire spulberată sufletul, inima ta se micșorează considerabil.

    Prin pînza tăcerii tu țeși toate amintirile frumoase care au rămas deja în urmă iar perdelele negre ale amurgului îți strigă că tu trebuie să trăiești.

Doresc să pun un punct, dar îmi amintesc că punctul e virgula care s-a oprit din plîns și lacrimi și strigăte de durere din nou îmi străpung amintirile. Dacă aș putea să te scot din inimă, credemă că ași facea, dacă aș putea să te tai de acolo- te-aș tăia, dacă aș putea să te uit - te-aș uita, dacă sărutările noastre s-ar spulbera pe undeva prin eclpise, s-ar ascunde. O să rog cu înduioșenie atingerile noastre să se ascundă undeva printre rafturile cu cărți.

                                Și atunci cînd dorul mă va măcina, eu singură o să te găsesc...